luni, 17 octombrie 2011

USL Turda verifică lucrările edilitare din oraş

de Emil HĂLĂŞTUAN
Social-democraţii, liberalii şi conservatorii turdeni au verificat starea lucrărilor de extindere a reţelelor publice de apă, respectiv de canalizare şi modul în care au fost reparate străzile după încheierea săpăturilor.
Acţiunea, desfăşurată vineri, 14 ocotmbrie, a debutat cu întîlnirea participanţilor. Aceştia s-au adunat, la ora 17, la sediul PSD Turda. Pe lîngă preşedintele organizaţiei locale a social-democraţilor turdeni, Cristian Matei, oaspeţii liberali şi conservatori, colegi de uniune, au fost primiţi de către senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoş, vicepreşedintele PSD Turda, Emil Molnar şi preşedintele organizaţiei femeilor social-democrate turdene, Dora Arion. Printre oaspeţii social-democraţilor s-au aflat liberalii Sorin Săveanu, fost viceprimar al Turzii şi primul director general al Companiei de Apă Arieş, respectiv vicepreşedintele orgnizaţiei locale a PNL, Radu Panait. Grupul, alcătuit din circa 50-60 de persoane, s-a deplasat pe strada George Bariţiu, din Turda Nouă, apoi a poposit în partea cealaltă a oraşului, lîngă Şcoala “Ioan Opriş” din cartierul Oprişani.
Fruntaşii USL Turda, senatorul Alexandru Cordoş, candidatul propus de PSD pentru funcţia de primar al Turzii, Radu Stoica, şi preşedintele social-democraţilor turdeni, Cristian Matei şi-au propus să îi sprijine pe cetăţenii nemulţumiţi de starea majorităţii străzilor din Turda, devenite aproape impracticabile din cauza lucrărilor de extindere şi reabilitare a reţelelor publice de apă şi a celor de canalizare. “Mergem să recepţionăm lucrările făcute de actuala putere”, a declarat Radu Stoica, în timp ce senatorul Alexandru Cordoş a considerat acţiunea de vinerea trecută “drept una atipică, prin care PSD a dorit să verifice, la modul concret, modul în care au fost cheltuiţi banii împrumutaţi de autorităţile locale, circa 6,2 milioane de euro, destinaţi finanţării lucrărilor de reabilitare şi de modernizare a străzilor din oraş, mai ales că suma împrumutată va fi plătită de turdeni”. Cristian Matei a declarat: “Vrem să demonstrăm că sîntem receptivi la solicitările cetăţenilor.
În ciuda gropilor, întîlnite îndeosebi pe partea carosabilă a multor străzi importante din oraş şi a frecventelor denivelări sau porţiuni rămase fără asfalt, sau a traseelor ocolitoare, prin care se evită zonele unde se desfăşoară lucrări, ce au devenit un adevărat calvar pentru şoferii care se aventurează în traversarea Turzii, directorul general al Companiei de Apă Arieş, Alexandru Sabău, declara recent că lucrările la reţelele de apă şi de canalizare se vor încheia în luna noiembrie şi atunci va dispărea disconfortul ce provoacă azi atîtea nemulţumiri.
Cu o zi înaintea acţiunii iniţiate de USL Turda, în cursul şedinţei extraordinare de joi, 13 octombrie, a forului deliberativ turdean, primarul Tudor Ştefănie, referindu-se la acuzele aduse administraţiei pedeliste, căreia i se impută starea critică a multor străzi din oraş, a explicat că vocile care reproşează administraţiei publice locale calitatea necorespunzătoare a lucrărilor edilitare se feresc de realitate. “Primăria nu administrează direct nici o lucrare publică şi nu are nici un atribut cu privire la execuţia acestor lucrări”, a explicat Ştefănie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu