miercuri, 20 aprilie 2011

Paştele crizei la români

de Emil HĂLĂŞTUAN
Aproape 20 la sută dintre români vor cheltui mai puţin de 100 de lei pentru a petrece sărbătoarea Paştelui din anul 2011. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în perioada 14 – 15 aprilie.
O treime dintre cele 1281 de persoane care au participat la studiul realizat de IRES au afirmat că banii de care dispun pentru sărbătorirea Paştelui nu le ajung. De aceea, românii aflaţi în această situaţie au declarat că vor renunţa „de nevoie” la multe produse pe care ar fi vrut să le aibă pe masa de Paşte. Dar, se poate şi mai rău: 14 la sută dintre români nu pot cumpăra nici strictul necesar. În această situaţie financiară extrem de precară se află, îndeosebi locuitorii de la sate, dintre care aproape 17 la sută nu vor putea aşterne un minim de produse pe masa de Paşte. Cea de-a doua zonă vitregită din acest punct de vedere este Moldova, unde 15,2 la sută dintre locuitori au afirmat că nu dispun de banii necesari asigurării unei minime aprovizionări de Paşte.
Comparativ cu 2010, segmentul persoanelor care nu dispun de banii trebuincioşi pentru asigurarea aprovizionării cu strictul necesar a crescut cu 3 procente, iar segmentul persoanelor care susţin că sunt nevoite să renunţe la multe produse s-a majorat cu 6 la sută faţă de anul trecut. De altfel, 56 la sută dintre persoanele care au participat la studiul IRES au precizat că, pentru a sărbători Paştele în 2011, vor cheltui mai puţini bani decât în anii precedenţi, iar 72 la sută dintre respondenţi consideră că actuala criză economică a afectat în mare măsură bugetul familial alocat cumpărăturilor de Paşte. Cei mai afectaţi de criză s-au declarat respondenţii din zona de Sud a României, în vreme ce, potrivit răspunsurilor la chestionarul IRES, locuitorii Transilvaniei şi Banatului sunt cei mai puţin afectaţi de criză.
La polul opus se află un segment de 8 la sută dintre respondenţii la sondajul IRES, care au precizat că, pentru sărbătorirea Paştelui dispun de sume cuprinse între 1001 şi 1500 de lei. „Pătura de mijloc” cuprinde 44 la sută dintre participanţii la studiul IRES. Acest segment este alcătuit din persoane care au afirmat că, pentru sărbătorirea Învierii lui Iisus pot cheltui între 100 şi 500 de lei. Ceva mai „privilegiaţi”, 20 la sută dintre respondenţi au susţinut că dispun de sume cuprinse între 501 şi 1000 de lei, pentru petrecerea Paştelui.
Deşi numărul persoanelor care au declarat că au venituri mai mici, din cauza crizei, a crescut cu 11 la sută faţă de anul trecut, numărul celor care susţin că vor cumpăra miel de Paşte a crescut cu 4 procente, comparativ cu cel consemnat la studiul similar realizat de IRES în 2010. Aşadar, 44 la sută dintre cele 1281 de persoane intervievate au spus că vor cumpăra carne de miel pentru masa de Paşte, 14 la sută nu cumpără, dar vor mânca miei din gospodăria proprie, iar 41 la sută nu vor avea miel la Paşte. Dintre persoanele intervievate, 18 la sută au declarat că nu mănâncă niciodată carne de miel, iar 45 la sută susţin că mielul se află pe masa lor doar cu ocazia sărbătoririi Paştelui.
Un procent de 98 la sută dintre respondenţi au declarat că sărăbătoresc Paştele, deşi 7 la sută susţin că la Paşte se sărbătoreşte Naşterea Mântuitorului, iar 4 la sută nu ştiu ce semnificaţie are această sărbătoare.
Studiul realizat de IRES, prin metoda Computer Assisted Telephone Interviewing (CATI), are o eroare maximă tolerată de +/- 2,8 la sută.
Studiul complet este postat pe site-ul: www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_obiceiuri-de-paste_-2011.pdf

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Sistemul medical românesc, rătăcit prin reformă


de Emil HĂLĂŞTUAN
Printre rezultatele “notabile” ale reformei statului, operaţiune declanşată de coaliţia PD-L – UDMR – UNPR + minorităţi, se poate consemna degringolada învăţământului “reuşită” de ministrul Funeriu şi aducerea sănătăţii în “moarte clinică”, performanţă cu care trebuie creditat alt ministru “merituos” Cseke Attila.
Încă din 2009, Indexul European de Sănătate (Euro Health Consumer Index), avertiza: “Sistemul medical românesc este învechit şi lipsit de transparenţă. Pacienţii din România nu se bucură nici măcar de drepturile de bază şi nu au mari şanse să scape de povara atenţiilor pe care trebuie să le dea la medic”. Directorul de cercetare de la Euro Health Consumer Index, dr. Arne Bjornberg, declara, în septembrie 2009: “ România are, din păcate, scoruri proaste în majoritatea domeniilor sănătaţii. Se pare că plăţile informale aşteptate de la pacienţi constituie încă o piedică în ajungerea la un sistem de sănătate bazat pe echitate”.
Potrivit clasamentului Euro Health Consumer Index 2009, sistemul medical românesc ocupă penultimul loc în Europa. În acest clasament, în care România devansează doar Bulgaria, ţara noastră a fost depăşită de Albania, Croaţia sau Macedonia.
Euro Health Consumer Index, ce include 33 de state, ierarhizate în funcţie de 38 de indicatori, împărţiţi în şase domenii esenţiale (drepturile şi informarea consumatorului, E-health, timpul de aşteptare pentru tratamente obişnuite, rezultate, varietatea şi incidenţa serviciilor oferite, acces la medicaţie), a devenit o măsurătoare standard a sistemelor de sănătate din Europa.
Potrivit concluziilor unui studiu întocmit în luna aprilie 2011, de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), personalul medical şi pacienţii consideră că subfinanţarea sistemului de sănătate publică constituie una din principalele cauze ce determină precaritatea serviciilor medicale din România. Potrivit concluziilor unui sondaj IRES, 77 la sută dintre români s-au declarat nemulţumiţi de raportul între suma plătită Caselor de Asigurări de Sănătate şi calitatea serviciilor medicale de care beneficiază, în schimbul contribuţiei la sistemul asigurărilor de stat. Mai mult de jumătate dintre cei 2000 de respondenţi la chestionarul IRES susţin că, atunci când au fost internaţi în spital au trebuit să cumpere cel puţin o parte din medicamentele prescrise. Un segment de 11 la sută dintre persoanele chestionate au declarat că, odată internate în spital şi-au adus lenjerie de pat de acasă, iar peste 60 la sută dintre persoanele spitalizate şi-au completat, din resurse proprii, hrana primită pe timpul ă perioadei de internare.
Ce-i de făcut? Spre deosebire de guvernanţi, care aplică şi în cazul sănătăţii “metoda Ciomu” şi taie din cheltuieli închizând spitale, de au ajuns bolnavii să moară, în faţa porţilor închise ale acestora, 92 la sută dintre persoanele care au răspuns întrebărilor cuprinse în chestionarul IRES consideră că la evaluarea spitalelor, clinicilor şi a laboratoarelor medicale trebuie să se ţină seama, în mod obligatoriu, de părerea pacienţilor. De asemenea, 84 la sută dintre respondenţi cred că părerea bolnavilor este necesară şi în procesul de evaluarea asistentelor şi infirmierelor, iar 79 la sută indică aplicarea acestui criteriu şi pentru evaluarea medicilor.
Peste jumătate (52 la sută) dintre respondenţii al chestionarul IRES, cer ca evaluarea serviciilor medicale de către pacienţi să fie impusă prin lege.

joi, 14 aprilie 2011

Întâlniri colocviale turdene: „Opriţi ciuma portocalie, dacă vreţi să râdem iar, dacă vreţi să rămânem oameni!”


de Emil HĂLĂŞTUAN


În ediţia de miercuri, 13 aprilie, la întâlnirile colocviale turdene s-a discutat despre teatru. Invitaţii, printre care s-au aflat scriitorul Mircea Ioan Casimcea, actorii Petru Felezeu, Mircea Cosma, Gabriel Chirea, Stelian Roşian, Cornel Miron, regizorul Ovidiu Cosac şi scenografa Clara Labancz, dar şi profesorul universitar Stelian Stancu, sau actorii Emilian Cortea, respectiv Radu Botar, care au fost contactaţi telefonic la Galaţi, Piteşti şi Satu Mare, au evocat, într-o istorie ad-hoc, „numele grele” ale scenei turdene, performanţele şi atmosfera în care s-a lucrat la Teatrul de Stat din Turda.
Ieşită de sub tutela Ministerului Culturii şi trecută sub cea a Consiliului local Turda, fapt petrecut în anul 1999, singura instituţie profesionistă de cultură a Turzii a intrat într-un con de umbră, din care nu va ieşi, atât timp cât politicul trage sforile într-un domeniu de care cîrmuitorii oraşului „semidocţi agramaţi, vremelnic aflaţi la putere”, după cum aprecia Radu Botar, sunt străini.
Evocarea a început cu destăinuirile lui Petru Felezeu, actor care a făcut parte din distribuţia primului spectacol jucat de trupa nou – înfiinţatului teatru turdean, în toamna anului 1948. Venerabilul actor, care atunci a interpretat rolul prefectului Ştefan Tipătescu, din piesa „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, împlineşte peste câteva zile 92 de ani.


La îndemnul formulat de către moderatorul discuţiilor, regizorul Ovidu Cosac „să încropim o mică istorie ad-hoc a teatrului turdean”, participanţii la întâlnirea găzduită, ca de obicei, de Ioan Dănuţ Zăhan, preşedintele asociaţiei „Rei Culturae Fautores”, au început să povestească. Şi au avut ce spune...
Petru Felezeu, decanul de vârstă al oamenilor de teatru participanţi la întâlnire şi–a amintit condiţiile grele premergătoare debutului său, când pentru a vedea un spectacol de teatru străbătea, pe jos, drumul de la Câmpia Turzii la Turda, iar pentru a-şi împlini visul, nu a pregetat să doarmă într-o cameră de baie, în 1947, pe când urma cursurile conservatorului, la Cluj, deoarece nu îşi permitea mai mult din salariul pe care îl primea ca funcţionar la CFR. „Azi lucrurile s-au schimbat. Unii tineri dimineaţa viseză să devină actori, dar până la amiază au uitat”, apreciază Petru Felezeu, pe care nici situaţia materială grea de acasă, nici anii petrecuţi pe front în timpul celui de-al doilea război mondial, nu l-au abătut de la ţelul său, acela de a deveni actor.
Scenograful Clara Labancz a mărturisit că a ajuns în teatru deoarece nu i-au plăcut nici una din cele două meserii, creator de modă şi profesor, pe care le-a încercat după absolvirea facultăţii. „M-am sfătuit cu profesorii mei de la Cluj. Aceştia mi-au sugerat să fac teatru. Am ajuns într-o sală neîncălzită, unde actorii repetau, la lumina unui bec chior. Asta înseamnă teatrul?” s-a întrebat Clara Labancz atunci. Acum, după ce s-a pensionat, de la Teatrul Naţional din Tîrgu-Mureş, scenografa mărturiseşte: „Nu ştiu să fac teatru. Fiecare piesă necesită o căutare, un halou anume...” În ceea ce priveşte deficienţa majoră de care suferă azi teatrul românesc, Clara Labancz crede că acesta se află în suferinţă deoarece „s-a pierdut valoarea cuvântului”.
În aceeaşi ordine de idei, Mircea Cosma a pus pe tapet o altă lipsă, pe care o apreciază ca esenţială: „Nu mai sunt profesori de teatru”. Cât despre perioada petrecută la Teatrul de Stat din Turda, Mircea Cosma îşi aduce aminte: „Ne-am chinuit pentru ca acest teatru să continue să existe. În anii 70 – 80 se făceau presiuni îngrozitoare pentru desfiinţarea sa. Dar am avut spectacole foarte bune: Transmitem în direct, Steaua fără nume, Chiriţa în provincie, Nobili de ocazie... Noi am încercat să educăm publicul. Să-l ţinem lângă teatru...” Despre ceea ce se întâmplă azi la teatrul turdean, Mircea Cosma s-a rezumat la o singură constatare: „S-a inventat o chestiune ce se cheamă Badea, care merge din eşec în eşec”, a spus fostul actor, referindu-se la „performanţele” lui Gelu Badea, care a pus în scenă majoritatea pieselor jucate acum la Teatrul municipal Turda.
„Am rămas complet dezamăgit de spectacolele pe care le văd acum la Turda”, a încheiat, cu amărăciune, Mircea Cosma.
Contactat telefonic, Emilian Cortea, fost director al teatrului, stabilit acum la Piteşti, a remarcat că se împlinesc 40 de ani de când a pus pentru prima dată piciorul în Turda. Emoţionat de faptul că foştii săi colegi nu l-au uitat, Emilian Cortea şi-a adus, la rândul său, un obol pe altarul aducerii aminte: „Stela Furcovici ar trebui să aibă un monument în centrul Turzii, măcar pentru rolul „Ecaterina Teodoroiu”, din filmul cu acealşi nume, dacă nu pentru altceva”.
Alt director al teatrului din Turda, stabilit acum la Galaţi, unde conduce Teatrul de Păpuşi şi Marionete din localitate, Stelian Stancu, emoţionat, la fel ca şi Emilian Cortea, a mărturisit: „La Turda mi-am început toate vieţile!” În 1971, când Stelian Stancu, proaspăt absolvent, era repartizat la Teatrul de Stat din Turda „ţara nu era plină de fabrici de actori”. Gabriel Chirea, care a petrecut 27 de ani la teatrul din Turda, îşi aminteşte: „Când am ajuns la Turda nu îmi venea să cred că Aureliu Manea era regizor aici”. Atunci se lucra cu drag, cu pasiune. „Nu se ajungea întâmplător în teatru” a precizat Stelian Stancu.
Practic, amintirile depănate de protagoniştii discuţiilor din cursul întâlnirii de miercuri, vizau, mai ales, perioada 1948 – 1999. După transferarea teatrului în subordinea Consiliului local Turda, a început declinul.
Imixtiunea politicului în teatru a determinat plecarea unor oameni de valoare. Rând pe rând, din 2000 până azi, teatrul din Turda i-a pierdut pe regizorul Ovidiu Cosac, pe soţia sa, Ana Cosac, sufleor, pe Clara Labancz, scenograf, pe actorii Radu Botar, Gabriel Chirea, Cornel Miron, Stelian Roşian şi încă alţii. „Am plecat în grup, deoarece politica nu are ce căuta în teatru”, a precizat, categoric, Gabriel Chirea.
Teatrul de Stat din Turda participa la festivaluri prestigioase din ţară. Mulţi dintre actorii turdeni se întorceau de acolo cu premii. În perioada directoratului lui Mircea Ioan Casimcea au avut loc primele şi ultimele turnee în străinătate. Atunci trupa de la Turda a jucat în Suedia, Franţa şi Grecia. Dar, potrivit lui Ovidiu Cosac „teatrul, ca orice altă artă, este un domeniu al iubirii. Lipsa de performanţă de acum îşi are cauza în faptul că ultimii doi directori ai teatrului din Turda nu şi-au iubit oamenii”. Atitudinea directoarei de azi (n.r. Narcisa Pintea), este de neiertat”, a rostit sentinţa Ovidiu Cosac, care a lucrat peste 35 de ani la teatrul din Turda. Drept răsplată pentru contribuţia sa la performanţele reuşite de trupa teatrului turdean, Ovidiu Cosac nu mai poate asista la spectacolele jucate în instituţia unde a muncit o viaţă. „În stagiunea trecută, cu ocazia a două premiere, când am vrut să îmi cumpăr bilet, casieriţa mi-a răspuns, jenată, că pentru mine nu mai are”. Joi, 14 aprilie, la Teatrul municipal din Turda s-a jucat iar un spectacol în premieră. Ovidiu Cosac l-a rugat pe un cunoscut de-al său să îi cumpere bilete. Dacă stratagema ţine, Cosac va reuşi să pătrundă în teatrul căruia i-a dăruit 35 de ani din viaţa sa.
Autoexilaţi la Teatrul de Nord din Satu-Mare, condus de regizorul Andrei Mihalache, care şi-a început cariera tot la Turda, atât Stelian Roşian cât şi Radu Botar nu uită locul unde şi-au început cariera. „ Teatrul din Turda este biserica mea de suflet, unde am învăţat să mă împărtăşesc semenilor mei”, mărturiseşte Radu Botar. Celălalt „exilat” care a luat parte la întâlnirea desfăşurată miercuri la Casa Zăhan, Stelian Roşian, deşi spune că „a renăscut ca actor la Satu Mare” doreşte să îşi încheie cariera la Turda, iar apoi „dacă s-ar putea, după ce mor aş vrea să mă îngroape undeva sub teatru” şi-a încheiat confesiunea Stelian Roşian.
Toţi cei care au plecat după transformarea Teatrului de Stat Turda în teatru municipal ar vrea să se întoarcă, pentru a reda instituţiei gloria de altădată. Faptul poate deveni posibil numai dacă se va materializa îndemnul adresat de Radu Botar participanţilor la discuţiile din cadrul întâlnirilor colocviale:

„Opriţi ciuma portocalie, dacă vreţi să râdem iar, dacă vreţi să rămânem oameni!”

miercuri, 13 aprilie 2011

Liberul acces la informaţiile de interes public: O chestiune facultativă la Primăria Turda

de Emil HĂLĂŞTUAN
Prevederile Legii 544, din 2001, ce consfinţesc liberul acces al persoanelor la informaţiile de interes public, sunt ignorate în Primăria Turda. Cel puţin aşa reiese din faptul că mai multe solicitări în sensul Legii 544, formulate de către consilierul municipal Doru Anca, au rămas fără răspuns, deşi termenul legal, de 30 de zile, de la data înregistrării solicitărilor, a expirat.
Astfel, în cererea 15.179, din 10 decembrie 2010, Doru Anca solicita primăriei un raport cu privire la felul în care s-au cheltuit 250 de mii de lei (2,5 miliarde de lei vechi), cu ocazia ediţiei de anul trecut a Zilelor Turzii. După patru luni de la depunerea cererii, Doru Anca nu a primit nici una din informaţiile solicitate.
Într-o altă cerere, înregistrată la Primăria Turda în 17 ianuarie 2011, cu numărul 835, consilierul Doru Anca solicita informaţii despre situaţia unor contracte de concesiune, asupra legalităţii cărora solicitantul are dubii. Nu a primit nici un răspuns.
La ultima cerere de solicitare de informaţii de interes public, depusă în 9 martie, prin care consilierul Doru Anca aştepta nişte răspunsuri în legătură cu situaţia terenului şi a clădirilor fostelor uzine chimice şi cu eventualele măsuri prin care autorităţile locale ar putea limita potenţialul pericol ce l-ar putea reprezenta pentru populaţie substanţele nocive rămase în perimetrul fostei fabrici, primăria a reacţionat. Doru Anca a primit o înştiinţare în care se precizează că „informaţiile solicitate nu au putut fi identificate şi expediate în termenul iniţial de 10 zile”. Dar informaţiile nu au ajuns la destinatar nici după 30 de zile.
Un fost membru al Consiliului local Turda, Ioan Chiorean, care a făcut parte din forul deliberativ local în mandatul 1996 – 2000, a consacrat o expresie devenită celebră: „Ori nu se poate, ori nu se vrea!”
Ce variantă de răspuns se potriveşte în cazul de faţă?

vineri, 8 aprilie 2011

Oleg Kozlovsky vorbeşte la Cluj despre democraţie

Conferinţa "Democracy: New Tools for the Struggle"(Democraţie: Noi instrumente pentru combatere), susţinută de Oleg Kozlovsky, laureatul Premiului Ion Raţiu pentru Democraţie, 2010, va avea loc joi, 14 aprilie, 2011, incepând cu ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga". Evenimentul se înscrie în seria "Conferinţelor CRD" care urmăresc să supună spre dezbatere şi implicare publică teme fundamentale ale societăţii contemporane, precum libertatea, participarea în sfera publică, tranziţia la democraţie sau multiculturalismul. Printre vorbitorii anteriori se numară Adam Michnik ("Căile liberaţii", Cluj-Napoca, aprilie, 2010) şi Eleonora Cercavschi ("Democraţia: De la Grigoriopol la Dorotcaia", Cluj-Napoca, iunie, 2010).
Oleg Kozlovsky este co-fondator al Mişcării Unite pentru Democraţie "Solidarnost" ("Solidaritatea") şi co-fondator al Mişcării Democratice a Tinerilor din Rusia "Oborona". A organizat mai multe acţiuni nonviolente şi mitinguri, pentru apărarea democraţiei şi a drepturilor omului în Rusia, cu precădere la Moscova. Articolele sale au fost preluate de publicaţii prestigioase, precum The Washington Post sau Huffington Post. Menţine un blog în limbile rusă şi engleză şi utilizează frecvent reţelele sociale (Facebook, Twitter), pentru coordonarea activităţilor de protest. Lui Oleg Kozlovsky i s-a acordat Premiul “Ion Raţiu pentru Democraţie” pentru anul 2010, în cadrulunei ceremonii desfăşurate în luna decembrie, anul trecut, la Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington DC, de către Ratiu Family Charitable Foundation.

vineri, 1 aprilie 2011

Dezastrul ecologic de la Uzinele Chimice, ignorat de autorităţi

de Emil HĂLĂŞTUAN

În 29 august 2001, specialişti din Ministerele Mediului şi Apărării Naţionale, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor judeţene Cluj şi ai Primăriei Turda, au discutat despre eventualele soluţii de anihilare a deşeurilor periculoase aflate în cele şapte depozite descoperite la Turda şi în jurul oraşului.
Procesul verbal din 2001 atrage atenţia asupra faptului că în Turda şi în vecinătatea ei s-au identificat 7 ha de teren, unde se află cica 60,000 de tone de deşeuri chimice periculoase, pe următoarele amplasamente:
- Depozit Batal Arieş - 14,800 tone
- Depozit Constructorul - 13,300 tone
- Depozit Poşta Rât - 18,500 tone
- Depozit DN1 - 13,800 tone
- Depozit fostele ferme Avicola
- Depozit mal drept Arieş – zona din spatele stadionului municipal
Exact peste şase ani după întâlnirea din , în 29 august 2007, o comisie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului judeţean Cluj pentru Situaţii de Urgenţă şi de la Garda de Mediu, s-a deplasat pe perimetrul fostelor Uzine Chimice din Turda. În raportul de constatare semnat de către membrii comisiei, scrie: “Pe platforma fostei Uzine Chimice Turda nu există nici o persoană care să răspundă de access au paza amplasamentului, … accesul fiind liber pentru oricine vrea să intre pe amplasament”. În nota de constatare se mai specifică: “Secţia de electroliză este la această dată într-o stare avansată de degradare, rămânând în picioare doar structura de rezistenţă şi o parte din acoperiş, prezentând risc de prăbuşire în orice moment. În interiorul secţiei electroliză, sub dărâmăturile existente şi la suprafaţă, s-a constata prezenţa mercurului metalic, sub formă de biluţe sau picături”.
Întrucât reţeaua de canalizare a uzi8nelor chimice a fost distrusă în totalitate, când apele Arieşului cresc zona este inundată şi astfel, apele râului pot fi contaminate cu mercur, s-a mai precizat în finalul notei de constatare.
Singurul depozit decontaminat, de către Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, a fost cel situat pe DN 1.
Deşi, în urma difuzării anchetei la Antena 3, autorităţile locale au susţinut că nu există niciun pericol de contaminare a râului Arieş cu mercur sau HCH această problemă a fost luată în discuţie încă din 2001, “Astfel, depozitul de pe malul stâng al Arieşului – zona Poşta Rât – nu implică probleme de adâncime ci de freatic, pânza de apă freatică fiind foarte aproape de suprafaţă.”
Mai mult decât atât, problema contaminării cu HCH şi mercur a pânzei de apă freatică a fost sesizată şi de alte instituţii – Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Cluj, Agenţia de Protecţia Mediului Cluj şi Garda Naţională de Mediu Cluj, încă din 2007.
Proiectele interminabile ale administraţiei locale Turda privind decontaminarea zonei au început în anul 2000, dar niciunul nu a fost finalizat până azi