de Emil HĂLĂŞTUAN
De joi, 6, pînă sîmbătă, 8 octombrie, la Turda se desfăşoară lucrările primei Cconferinţe Naţionale de Speleoterapie, cu participare internaţională. Evenimentul este organizat în baza proiectului 42120 din 2008, parte integrantă a “Studiului complex medico-biologic efectuat în vederea utilizării inovative a factorilor potenţial terapeutici de mediu, din saline şi peşteri, în sănătate şi turism balneoclimatic - soluţii de modelare a acestora”, coordonat de Institutul Naţional de Recuperare, Medicina Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti, împreună cu partenerii ce fac parte din consorţiul format pentru realizarea acestui proiect: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare “Victor Babeş”, Societatea Naţională a Sării – Salrom SA, cu sucursalele Salina Cacica şi Salina Ocna Dej, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti, primăria municipiului Dej şi Institutul Naţional de cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, împreună cu Asociaţia Română de Balneologie, Consiliul local şi Primăria, respectiv Salina – Durgău SA Turda.
Lucrările conferinţei, ce se desfăşoară sub egida Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţămîntului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), Academiei de Ştiinţe Medicale şi a Societăţii Române de Medicină Fizică şi de Recuperare, vor începe joi, 6 octombrie, cu şedinţa de lucru a Comisiei de Speleoterapie UIS, afiliată la UNESCO. Şedinţa, programată între orele 16 – 18, va avea loc la sala de conferinţe a hotelului Centrum din Turda. De la ora 19, la Sala Mare a Primăriei Turda se va desfăşura ceremonia deschiderii oficiale a Conferinţei Naţionale de Speleoterapie.
Potrivit directorului general al societăţii comerciale Salina-Durgău SA Turda, dr. ing. Ovidiu Mera, lucrările propriu-zise ale conferinţei se vor desfăşura vineri, 7, respectiv sîmbătă, 8 octombrie, la Sala Mare a Primăriei Turda. În aceste două zile, participanţii la conferinţă vor vizita Salina Ocna Dej (vineri, între orele 14 şi 19.30) şi Salina Turda (sîmbătă, între orele 15 şi 19). Pentru ziua de duminică, 9 octombrie, programul prevede o vizită a Salinei de la Praid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu