După dispariţia Uzinelor Chimice de pe harta industrială a oraşului, terenul, cu o suprafaţă de peste 13 hectare, ocupat de fosta fabrică pe strada 22 Decembrie 1989, nr. 12 C, s-a transformat. Azi, în locul clădirilor, împănate cu fel de fel de instalaţii, trecătorilor ocazionali şi oamenilor din partea locului li se înfăţişează în faţa ochilor o privelişte apocaliptică: printre dărâmături, din care mai răsare, ici-colo, câte o bucată contorsionată de fier, privirile mai întâlnesc câte un zid, găurit de locurile unde altădată se aflau ferestrele. Pe alocuri, câteva tronsoane din calea ferată uzinală se încăpăţânează să rămână pe loc, deşi foamea i-a transformat pe mulţi locuitori din vecinătatea uzinei în adevăraţi vânători de „fier vechi”. Înarmaţi cu baroase, târnăcoape şi alte ustensile asemănătoare, dezmoşteniţii tranziţiei şi oropsiţii capitalismului original autohton, asudă din greu, zi de zi, pentru a scoate din ziduri armătura din oţel-beton ce, vândută apoi la punctele de colectare a deşeurilor, se transformă în banii ce asigură traiul zilnic al căutătorilor de fier vechi şi al familiilor acestora. Deşi Uzinele Chmice din Turda au dispărut, fabrica continuă să hrănească o mână de oameni, dar să-i şi otrăvească, precum o făcea odinioară cu mulţi dintre angajaţii care au lucrat acolo.
Pe teritoriul fostelor uzine chimice există două substanţe periculoase pentru sănătatea şi viaţa oamenilor.
Mercurul şi reziduurile de hexaclorciclohexan
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Facultatea de ştiinţa Mediului a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Centrul de Cercetare pentru Prevenirea Accidentelor Industriale Majore, în zidurile şi duşumeaua clădirii unde a funcţionat secţia de electroliză concentraţia de mercur atinge valori de 960, până la 21.100 mg, în condiţiile în care valoarea admisă este de 4 mg pe kilogram.
Electroliză – tencuială 21 100 mg mercur pe kilogram
Declorurare sodiu - 8100 mg pe kilogram
Declorurare potasiu - 960 mg pe kilogram
Analiza probelor de sol a indicat, de asemenea, o poluare semnificativă cu mercur în zona fostei instalaţii de electroliză.
„Deşeurile rezultate în urma demolării clădirilor din cadrul instalaţiei Electroliză se încadrează în categoria deşeurilor periculoase. Probele de apă subterană indică faptul că efectul percolării produse de apele meteorice este evident, iar în zona instalaţiei Hexaclorciclohexan există poluare semnificativă a apelor subterane cu HCH. Două zone sunt afectate de o poluare semnificativă a solului şi subsolului, cu HCH şi mercur”, se precizează în concluzia formulată de cercetători după efectuarea analizelor.
Aceştia au recomandat „efectuarea unor studii de specialitate, prin care să se realizeze o delimitare precisă a ariilor afectate precum şi identificarea şi stabilirea soluţiilor tehnice aplicabile pentru refacerea calităţii solului şi limitarea disperiei poluanţilor.
În copia documentului, postat pe blogul reporterului Antenei 3, Andrei Ciurcanu (www.andreiciurcanu.wordpress.com), specialiştii de la Centrul de Cercetări pentru Prevenirea Accidentelor Industriale Majore şi de la Facultatea de Ştiinţa Mediului din cadrul UBB Cluj, indică şi soluţiile de neutralizare ale hexaclorciclohexanului, respectiv a mercurului, depistate în perimetrul fostelor uzine chimice din Turda:
HCH – deontaminare prin excavare şi incinerare
Mercur – excavare şi recuperarea mercurului prin distilare
Istorie
Instalaţia HCH – pusă în funcţiune în anul 1965. Nu există evidenţe clare ale cantităţii de deşeu (inactiv). Estimări: 200 de tone de deşeuri de HCH.
Instalaţia Electroliză - a început să funcţioneze în anul 1958. Scop: producerea clorului lichid, a sodiului şi a potasiului, prin electroliza clorurilor acestor două metale alcaline.
Echipare: 44 celule tip Krebs, cu 1,5 – 2 tone de mercur, fiecare.
Filmul de mercur constituia catodul pe care se depuneau ionii de sodiu sau de potasiu.
Scurgeri de mercur au avut loc permanent, din cauza coroziunii deosebit de puternice din zona celulelor, cauzată de clorul umed, la temperatură ridicată. După 1980, apăreau dese defecţiuni, din cauza vechimii instalaţiei de lectroliză şi a insuficientei asigurări cu piese de schimb. Se înregistrau cvasipermanent scurgeri de mercur prin pardoseală.
Au existat şi pierderi de mercur nejustificate tehnic.
Estimări efectuate de foşti specialişti ai uzinei arată că în subsolul instalaţiei de electroliză este posibil să existe peste 100 de tone de mercur.
(Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu