marți, 4 octombrie 2011

Porţile luminii şi ale întunericului

Galeria municiplă de Artă din Turda găzduieşte, în prima jumătate a lunii
octombrie, expoziţia de tapiserie şi colaj intitulată “Porţile luminii şi ale
întunericului”. Expoziţia reuneşte lucrări realizate de către Elena
Felicia Cîmpian, absolventă a Institutului de Arte Plastice ”Ion Andreescu”
din Cluj-Napoca, în prezent conferenţiar universitar la Facultatea de Arte
Vizuale din Oradea.
Tema pe care artista o supune investigaţiei plastice reprezintă un simbol, dar
şi o alegorie, în acelaşi timp. Subiectul abordat constituie o alegorie
deoarece pentru dezvăluirea acestuia Elena Felicia Cîmpian a făcut apel la
o succesiune de metafore, de transferuri de sensuri şi semnificaţii, de la
concret la abstract şi viceversa.
Din numeroasele simboluri, Elena Felicia Cîmpian a ales cele trei uşi,
reprezentate prin culori calde, ce sugerează posibila deschidere înspre
lumină, înspre rai. Alte trei porţi, reprezentate prin culori închise, reci,
semnifică prezenţa iadului, necesar loc de penitenţă pentru ispăşirea
“slăbiciunilor, greşelilor şi păcatelor noastre” după cum susţine artista.
Cea de-a şaptealucrare din cele ce alcătuiesc ciclul “Porţile luminii şi ale
întunericului” reprezintă taina mîntuirii, uşa prin care se ajunge în împărăţia
cerurilor: “Eu sînt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mîntui” spune
Iisus Cristos, potrivit evangheliei după Ioan, capitolul 10, versetul 9.
“Sînt conştientă că tehnicile artei textile îmi îngăduie o imersiune în spaţiul
plastic al unor reprezentări cultural-religioase profunde” a mărturisit Elena
Felicia Cîmpian. Autoarea lucrărilor din ciclul “Porţile luminii şi ale
întunericului” consideră că “pentru un artist nu există certitudini, ci doar un
adevăr ce se poate întrezări dincolo de ceea ce este aproximativ, dincolo de
ceea ce înseamnă vecinătate de idei, de credinţe sau de reprezentări mitice”.
Expoziţia, organizată de Asociaţia “Atelier 7 +” la Galeria municipală de
Artă de pe strada Libertăţii nr. 2 din Turda rămîne deschisă publicului, pînă
în 15 octombrie. Galeria poate fi vizitată de marţi pînă sîmbătă, întzre orele
10 – 16.
Emil HĂLĂŞTUAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu