de Emil HĂLĂŞTUAN
Aproape 20 la sută dintre români vor cheltui mai puţin de 100 de lei pentru a petrece sărbătoarea Paştelui din anul 2011. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în perioada 14 – 15 aprilie.
O treime dintre cele 1281 de persoane care au participat la studiul realizat de IRES au afirmat că banii de care dispun pentru sărbătorirea Paştelui nu le ajung. De aceea, românii aflaţi în această situaţie au declarat că vor renunţa „de nevoie” la multe produse pe care ar fi vrut să le aibă pe masa de Paşte. Dar, se poate şi mai rău: 14 la sută dintre români nu pot cumpăra nici strictul necesar. În această situaţie financiară extrem de precară se află, îndeosebi locuitorii de la sate, dintre care aproape 17 la sută nu vor putea aşterne un minim de produse pe masa de Paşte. Cea de-a doua zonă vitregită din acest punct de vedere este Moldova, unde 15,2 la sută dintre locuitori au afirmat că nu dispun de banii necesari asigurării unei minime aprovizionări de Paşte.
Comparativ cu 2010, segmentul persoanelor care nu dispun de banii trebuincioşi pentru asigurarea aprovizionării cu strictul necesar a crescut cu 3 procente, iar segmentul persoanelor care susţin că sunt nevoite să renunţe la multe produse s-a majorat cu 6 la sută faţă de anul trecut. De altfel, 56 la sută dintre persoanele care au participat la studiul IRES au precizat că, pentru a sărbători Paştele în 2011, vor cheltui mai puţini bani decât în anii precedenţi, iar 72 la sută dintre respondenţi consideră că actuala criză economică a afectat în mare măsură bugetul familial alocat cumpărăturilor de Paşte. Cei mai afectaţi de criză s-au declarat respondenţii din zona de Sud a României, în vreme ce, potrivit răspunsurilor la chestionarul IRES, locuitorii Transilvaniei şi Banatului sunt cei mai puţin afectaţi de criză.
La polul opus se află un segment de 8 la sută dintre respondenţii la sondajul IRES, care au precizat că, pentru sărbătorirea Paştelui dispun de sume cuprinse între 1001 şi 1500 de lei. „Pătura de mijloc” cuprinde 44 la sută dintre participanţii la studiul IRES. Acest segment este alcătuit din persoane care au afirmat că, pentru sărbătorirea Învierii lui Iisus pot cheltui între 100 şi 500 de lei. Ceva mai „privilegiaţi”, 20 la sută dintre respondenţi au susţinut că dispun de sume cuprinse între 501 şi 1000 de lei, pentru petrecerea Paştelui.
Deşi numărul persoanelor care au declarat că au venituri mai mici, din cauza crizei, a crescut cu 11 la sută faţă de anul trecut, numărul celor care susţin că vor cumpăra miel de Paşte a crescut cu 4 procente, comparativ cu cel consemnat la studiul similar realizat de IRES în 2010. Aşadar, 44 la sută dintre cele 1281 de persoane intervievate au spus că vor cumpăra carne de miel pentru masa de Paşte, 14 la sută nu cumpără, dar vor mânca miei din gospodăria proprie, iar 41 la sută nu vor avea miel la Paşte. Dintre persoanele intervievate, 18 la sută au declarat că nu mănâncă niciodată carne de miel, iar 45 la sută susţin că mielul se află pe masa lor doar cu ocazia sărbătoririi Paştelui.
Un procent de 98 la sută dintre respondenţi au declarat că sărăbătoresc Paştele, deşi 7 la sută susţin că la Paşte se sărbătoreşte Naşterea Mântuitorului, iar 4 la sută nu ştiu ce semnificaţie are această sărbătoare.
Studiul realizat de IRES, prin metoda Computer Assisted Telephone Interviewing (CATI), are o eroare maximă tolerată de +/- 2,8 la sută.
Studiul complet este postat pe site-ul: www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_obiceiuri-de-paste_-2011.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu