miercuri, 13 aprilie 2011

Liberul acces la informaţiile de interes public: O chestiune facultativă la Primăria Turda

de Emil HĂLĂŞTUAN
Prevederile Legii 544, din 2001, ce consfinţesc liberul acces al persoanelor la informaţiile de interes public, sunt ignorate în Primăria Turda. Cel puţin aşa reiese din faptul că mai multe solicitări în sensul Legii 544, formulate de către consilierul municipal Doru Anca, au rămas fără răspuns, deşi termenul legal, de 30 de zile, de la data înregistrării solicitărilor, a expirat.
Astfel, în cererea 15.179, din 10 decembrie 2010, Doru Anca solicita primăriei un raport cu privire la felul în care s-au cheltuit 250 de mii de lei (2,5 miliarde de lei vechi), cu ocazia ediţiei de anul trecut a Zilelor Turzii. După patru luni de la depunerea cererii, Doru Anca nu a primit nici una din informaţiile solicitate.
Într-o altă cerere, înregistrată la Primăria Turda în 17 ianuarie 2011, cu numărul 835, consilierul Doru Anca solicita informaţii despre situaţia unor contracte de concesiune, asupra legalităţii cărora solicitantul are dubii. Nu a primit nici un răspuns.
La ultima cerere de solicitare de informaţii de interes public, depusă în 9 martie, prin care consilierul Doru Anca aştepta nişte răspunsuri în legătură cu situaţia terenului şi a clădirilor fostelor uzine chimice şi cu eventualele măsuri prin care autorităţile locale ar putea limita potenţialul pericol ce l-ar putea reprezenta pentru populaţie substanţele nocive rămase în perimetrul fostei fabrici, primăria a reacţionat. Doru Anca a primit o înştiinţare în care se precizează că „informaţiile solicitate nu au putut fi identificate şi expediate în termenul iniţial de 10 zile”. Dar informaţiile nu au ajuns la destinatar nici după 30 de zile.
Un fost membru al Consiliului local Turda, Ioan Chiorean, care a făcut parte din forul deliberativ local în mandatul 1996 – 2000, a consacrat o expresie devenită celebră: „Ori nu se poate, ori nu se vrea!”
Ce variantă de răspuns se potriveşte în cazul de faţă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu