luni, 16 mai 2011

Biblioteca vie

de Emil HĂLĂŞTUAN
La Centrul Raţiu pentru Democraţie (CRD) din Turda s-a desfăşurat, recent, o activitate inedită. Peste 20 de persoane au jucat rolul cărţilor dintr-o bibliotecă, fiecare cu specialitatea sa, iar aceste „cărţi” au putut fi citite de amatorii de lectură vorbită.
Printre „cărţile” oferite cititorilor la această primă ediţie a „bibliotecii vii” s-au aflat americanul, pictorul, bucătarul, colecţionarul, militarul de carieră, consilierul local, militantul pentru drepturile animalelor, feminista, inginerul în tehnică nucleară, istoricul, jurnalistul, medicul, motociclistul, preotul, profesorul, scenograful, scriitorul, etc.
În cele două ore de funcţionare „biblioteca vie” a fost vizitată de circa 50 de „cititori”. Printre cele mai solicitate „cărţi” s-au numărat bucătarul, artistul plastic, feminista şi medicul.
Această primă ediţie a „bibliotecii vii” de la Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda, acţiune desfăşurată în „Săptămâna voluntariatului” a fost organizată de Ladányi Emese, Beáta şi András Balogh, împreună cu ceilalţi coordonatori de proiecte de la CRD: La eveniment a luat parte fratele fostului deputat ţărănist Ion Raţiu, venerabilul Mircea Raţiu, inginer, care a lucrat la testarea materialelor folosite pentru construirea instalaţiilor nucleare din Statele Unite ale Americii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu