duminică, 13 noiembrie 2011

Fotbal, liga a II-a seria Vest Lanterna roşie încearcă să ţină pasul cu plutonul codaşelor Arieşul Turda – FC Olt 1 – 0 (1 – 0)

de Emil HĂLĂŞTUAN
Sîmbătă, în partida cu FC Olt, disputată în cadrul etapei a XIII – a, Arieşul Turda a obţinut cea de-a doua victorie din acest campionat şi, cu chiu cu vai, a reuşit să se apropie la doar un punct de ocupanta penultimului loc al clasamentului, Juventus Bucureşti.
Partida, disputată pe terenul central din cadrul Complexului Sportiv Municipal Turda s-a desfăşurat, în cea mai mare parte a timpului de joc, într-un singur sens: spre poarta oaspeţilor. Cu toate acestea, la fel ca şi în partida cu FC Bihor, echipă pe care „vulturii roşii” au dominat-o la toate capitolele, Arieşul a trebuit să se mulţumească cu o victorie la limită.
Gazdele şi-au adjudecat cele trei puncte puse în joc graţie golului înscris de Bier, care, în minutul 36 a trimis cu capul în poartă, de la 6 metri, mingea centrată impecabil de către Vajda, care a executat un corner de pe partea stîngă a terenului.
Cu toate că Arieşul a încheiat prima repriză în avantaj, cea mai mare ocazie de gol din această parte a jocului a aparţinut oaspeţilor. În minutul 24, Andrei David a luat pe cont propriu o acţiune, pe partea stîngă, a intrat în careul mare unde a trecut, în dribling, ca pe lîngă nişte stîlpi, de doi apărători ai Arieşului dar, aflat în poziţie uşor laterală, atacatul formaţiei oltene a trimis mingea, de la 10 metri, peste colţul din stînga al porţii apărate de Pampea.
În caseta tehnică a primei reprize se mai pot consemna şuturile expediate de jucătorii formaţiei turdene, David, în minutele 4 şi 14, respectiv Janos Vajda, în minutul 35, care au trimis mingea pe lîngă poarta apărată de Bordea.
Singura fază notabilă din cea de-a doua parte a jocului s-a petrecut în minutul 69. După un corner executat de Boroştean, de pe partea dreaptă a terenului, Bier putea realiza „dubla” însă mingea „ştearsă” cu capul de fundaşul formaţiei turdene „s-a scurs” pe lîngă stîlpul din dreapta porţii lui Bordea, care era spectator la acea fază.
În repriza secundă „vulturii roşii” i-au invitat pe oaspeţi la atac şi, pe fondul dominării teritoriale a formaţiei oltene, gazdele au iniţiat cîteva contraatacuri periculoase însă precipitarea, indecizia sau neşansa au zădărnicit eforturile formaţiei gazdă de a-şi drege cît de cît golaverajul.
Arieşul Turda, formaţie care a reuşit să adune abia zece puncte în cele 13 partide disputate pînă acum în actuala ediţie de campionat, va juca, în etapa viitoare, cu FC Timişoara iar în ultima partidă a turului „vulturii roşii” vor reveni în propriul fief, unde se vor întîlni cu Unirea Alba Iulia.
Principalul finanţator al Arieşului, Consiliul local Turda, a decis să suplimenteze, cu 249 de mii, milionul de lei alocat formaţiei în anul competiţional 2011. În vacanţa dintre tur şi retur reprezentanţii forului deliberativ turdean vor decide dacă merită şi dacă mai pot aproba finanţarea clubului sportiv Arieşul Turda cu bani de la bugetul local.

Complex Sportiv „Municipal” Turda; timp friguros, cer variabil; teren uşor denivelat; spectatori: 200
A marcat Bier, min. 36
Arieşul: Pampea – Cr. Pop, Bier, Daouda, Tegzeş – Boroştean, Robert Cristian, Străuţ, Janos Vajda – Cătălin Bucur (83, Tîrcă), David (62, V. Pop)
Antrenor: George Ciorceri
FC Olt: Bordea – Bogdanovici, Preda, Lengyel, Giurcă – Huţanu (55, Burcea), Dan Ignat, Alin Ignat, Dragalina – Andrei David (62, Hallmen), Alin Mihai
Antrenor. Daniel Oprescu
Avertismente: V. Pop, min. 89 / Andrei David, min. 44; Preda, min. 52; Alin Mihai, min. 55; Bogdanovici, min. 62
Arbitru: Nicolae Botaş – Timişoara
Asistenţi: Iulius Timar – Marghita
Răzvan Nistoran – Reşiţa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu